Boala nu e întotdeauna un mesaj

Ramana Maharshi a murit de cancer. Și n-a suferit.

A apărut zilele astea în Dilema un articol despre fenomenul Gabor Maté — un text bun, atent, care spune limpede de ce nu putem citi boala prin traumele nevindecate ale omului. Și, ca argument, are dreptate. Dar tocmai aici e limita ei: argumentul rămâne la nivel intelectual.

Maté spune că trauma explică boala; articolul răspunde că nu o explică. E o dispută între două păreri, la fel de mentale amândouă. Iar eu vreau să exprim ce am văzut referitor la acest subiect, dincolo de argumentul intelectual.

Ideea din spatele argumentului e seducătoare: dacă îți înțelegi trauma, îți ierți părinții, îți asculți corpul, boala dispare. E frumoasă fiindcă pornește de la un adevăr — stresul lasă urme în corp, psihicul și corpul nu sunt continente separate — și îl împinge cu câțiva pași mai departe decât îi e îngăduit, până la a spune că boala ta e, de fapt, biografia ta scrisă în carne. Dar dacă ar fi așa, oamenii cei mai lucrați de pe pământ ar trebui să fie cei mai sănătoși dintre noi. Ramana Maharshi, unul dintre cei mai limpezi înțelepți ai secolului trecut, a murit de cancer. Nisargadatta Maharaj, de cancer la gât. Krishnamurti, de cancer pancreatic. Wayne Dyer a scris zeci de ani despre puterea minții și a trăit, la rândul lui, cu leucemie. Niciunul dintre ei nu poate fi acuzat că „n-a lucrat destul cu sine”.

Și totuși ar fi la fel de greșit să spunem că, atunci, munca interioară nu schimbă nimic. Schimbă — doar că nu schimbă ce credem noi că schimbă. Vindecarea interioară și vindecarea corpului sunt două lucruri diferite. Corpul are cursul lui, se naște, se uzează, moare; asta nu e un eșec, e o condiție a acestei dimensiuni. Ce se schimbă nu e boala, ci spațiul din care o trăiești. Și asta nu e o teorie. E ceva ce știu, nu ce cred.

În pandemie, în zilele în care corpul meu se simțea foarte rău, făceam aproape zilnic meditații kriya, și au fost momente în care durerea era acolo, dar eu nu eram prinsă în ea așa cum aș fi fost fără prezența aceea. A fost o noapte în care simțeam cum mi se scurge toată puterea din corp, și totuși am rămas conștientă — martoră — până când am simțit viața revenind în mine. Prezența nu mi-a vindecat corpul. Mi-a schimbat cu totul felul în care trăiam ceea ce simțeam.

Pentru că există durere și există suferință, și nu sunt același lucru. Durerea e a corpului — reală, uneori inevitabilă. Suferința e ce adaugă mintea peste ea: împotrivirea, frica, „de ce tocmai eu”.

Prezența nu ia durerea. Dar taie suferința.

Asta a arătat și Ramana chiar prin felul în care a murit: trupul îi era mâncat de boală, și totuși în jurul lui era liniște, nu spaimă. Când plângeau discipolii că-l pierd, a spus doar: „Unde să plec? Sunt aici.” Nu pentru că nu-l durea, ci pentru că nu mai era înăuntru cineva care să se împotrivească durerii.

Iar vinovăția e una dintre cele mai tăcute forme ale acestei suferințe adăugate. Cei care nu se vindecă și încă se întreabă „poate n-am făcut destul, de-asta mai sunt așa” poartă și povara asta.

Și merită spus limpede ce reprezintă: vinovăția și rușinea sunt emoții sociale — vinovăția apare când ne încălcăm propriile principii, rușinea când încălcăm regulile altora, cele pe care le-am înghițit în copilărie. Nici boala, nici moartea nu încalcă vreun principiu. Așa că „n-am făcut destul” nu e un adevăr despre boală — e o regulă veche care încă lucrează în tine.

Poate că asta e ce niciun argument nu poate conține: poți să-ți vindeci trecutul, iar corpul să rămână în boală; poți să trăiești din cea mai deplină prezență, durerea să treacă prin tine fără să te mai facă să suferi, și corpul să-și urmeze calea. Nu e un eșec spiritual. E adevărul simplu: suntem oameni. Boala, din punctul meu de vedere, e un mesaj către identitatea care se confundă cu corpul. Iar libertatea nu e să nu te îmbolnăvești — e să nu mai fii nevoit să te lupți, nici cu boala, nici cu tine pentru că te-ai îmbolnăvit.

Și poate că întrebarea care ne ajută e: câtă parte din ceea ce numim suferință e chiar boala — și cât reprezintă lupta pe care o adăugăm peste ea?